Marelvi în parteneriat cu Liebherr lansează primul magazin mono-brand al producătorului de electrocasnice din Europa
Magazinul a fost inaugurat în clădirea Swan Office Park din Pipera (Bucureşti), în urma unei investiţii de 100.000 de euro în amenajare. În acest spaţiu sunt expuse produsele vedetă ale mărcii, cum ar fi combina frigorifică CBP(esf) 4043, care are un consum de doar 129 kilowati pe an, echivalent cu cel al unui bec de 15 W şi face parte dintr-o clasă de eficienţă energetică nou creată: A+++ (-20%).
Brand-ul premium Liebherr a ales să lucreze exclusiv cu Marelvi pentru importul şi distribuţia în România, având deja o colaborare de 7 ani. 2014 a adus o creştere a businessului cu aproximativ 12%.
„Pe parcursul ultimilor ani am putut remarca un interes din ce în ce mai crescut al românilor pentru îmbunătăţirea confortului personal şi a standardului electrocasnicelor pe care le aleg pentru casă, care a depăşit reticenţa în faţa preţului mai ridicat dar adecvat al produselor premium”, a declarat Marian Burlan, director executiv Marelvi.
Pe o piaţă a electrocasnicelor care a crescut în 2014 cu 13% în volum şi 16% în valoare, cifra de afaceri Marelvi a crescut de la 34 milioane de euro la 38 milioane de euro.
Liebherr a revoluţionat standardele combinelor frigorifice odată cu patentarea tehnologiei BioFresh, ce permite menţinerea alimentelor la o temperatură puţin peste 0°C, la umiditatea ideală, păstrând astfel prospeţimea acestora pentru o perioadă mult mai îndelungată decât în frigiderele obişnuite. Datorită acestei tehnologii, consumatorii pot beneficia de o alimentaţie mai sănătoasă, deoarece în compartimentul BioFresh, fructele, legumele, produsele lactate, carnea, peştele sau fructele de mare îşi conservă vitaminele şi mineralele, gustul, precum şi aspectul.
Liebherr s-a specializat, de pildă, în producerea de vitrine pentru vinuri cu caracteristici speciale, care asigură climatul perfect pentru un vin de calitate: temperatura de depozitare constantă, calitatea optimă a aerului, umiditate ridicată, poziţie corectă a sticlelor şi protecţie UV potrivită.
La fel ca vinul, trabucurile trebuie depozitate corect, pentru a se maturiza cum trebuie şi chiar pentru a-şi creşte substanţial valoarea. Humidorul de la Liebherr este realizat din oţel inoxidabil şi dotat cu o uşă de sticlă cu protecţie UV.
Cu sediul în Germania, afacerea de familie Liebherr a început în 1949 şi a devenit până astăzi un grup de peste 130 de companii, cu o cifră de afaceri de peste 9,1 miliarde de euro şi aproximativ 41.000 de angajaţi pe toate continentele, inclusiv Asia. În fiecare zi, peste 10.000 de aparate sunt produse în fabricile Liebherr.
Marelvi a fost fondată în 1995 şi de atunci a devenit un important distribuitor de electrocasnice şi electronice din România, având o cifră de afaceri anuală estimată la 38 milioane euro în 2014. Marelvi deţine în prezent patru depozite regionale în Rădăuţi, Bucureşti, Deva, Cluj, are peste 100 de angajaţi, organizaţi pe departamente specifice şi un portofoliu de 40 de branduri în gama comercializată.
Compania acoperă întreg teritoriul ţării, aprovizionează 400 de magazine independente şi deţine parteneriate cu Flanco, Dedeman, Cora şi Auchan, eMAG, Baumax, Real sau Penny Market, dar şi cu producători de mobilă specializaţi în domeniul produselor încorporabile, respectiv Romvitrine, Rovere, Mobili, Kuxa, Hof Interiors, Inova şi alţii.
Începând din aprilie 2008, Marelvi a devenit importator şi distribuitor al produselor frigorifice Liebherr pe piaţa românească.
Preluare: www.businessmagazin.ro